|
Biografie Jean Michel Jarre
Je ne sais pas trop ce que c’est la definition d’un artiste. Ce qu’on peut dire c’est qu’il y arrive un moment dans ta vie que tu ne te poses pas la question et c’est peut etre ça, la definition d’un artiste. (“Nu imi dau prea bine seama care ar fi definiţia unui artist. Ce pot spune este că vine un moment în viaţă când nu te mai întrebi lucrul ăsta, şi probabil că aceasta este definiţia unui artist.”)
Jean Michel Jarre (“Paroles et musique”) Lyon, 2008
Compozitor avangardist, reputat pionier al muzicii electronice pe plan internaţional, dirijor de feerii de muzică şi imagine, promotor al tehnicii, amabasador al bunăvoinţei – într-un cuvânt, artist.
Povestea începe în 1976, cu acum arhi-cunoscutul său “Oxygène” – un album încă (şi probabil etern) atemporal, cu un sunet unic, distinctiv, care la vremea respectivă a constituit una din pietrele de temelie ale genului .
Jean-Michel Jarre, s-a născut la Lyon, pe 24 august 1948, fiu al compozitorului Maurice Jarre şi al fostei membre a Rezistentei franceze din al II-lea Război Mondial, France Pejot. Părinţii se despart devreme în viaţa lui, iar tatăl se stabileşte în S.U.A., urmând să atingă faima cu bine-cunoscutele sale coloane sonore (« Lawrence al Arabiei », « Dr. Jhivago », ). Îndepărtarea de tatăl său l-a afectat profund, iar împăcarea propriu-zisă dintre cei doi s-a petrecut abia în 1995, la ceremonia de decernare a premiilor Victoire de la Musique. “Eu şi cu tatăl meu nu prea am reuşit vreodată să înfiripăm o relaţie adevărată. Ne-am văzut probabil de 20 sau 25 de ori în întreaga mea viaţă. Când, la vârsta mea, poţi să numeri pe degete de câte ori te-ai văzut cu părintele tău, atunci asta spune ceva... Cred că este mai bine să ai un conflict, sau, în cazul decesului, să-ţi plângi părintele, dar un sentiment de vid, de absenţă, peste aşa ceva este foarte greu de trecut, şi chiar mi-a luat o vreme îndelungată să mă obişnuiesc cu asta. ” – Jean Michel Jarre
În copilărie, interesul pentru instrumente muzicale electronice îl capătă de la bunicul său, Andre Jarre, la rândul său muzician şi inventator. Şi-a început educaţia muzicală la insistenţele mamei, cu lecţii de pian (“[…]detestam pianul[…]” – Jean Michel Jarre). Vacanţele petrecute la Lyon la bunici îl aduc în preajma muzicii de circ, a cantareţilor stradali, o atmosferă care mai tarziu va fi evocată în muzica sa. De asemenea, în timpul şcolii, la Paris, frecventând împreună cu mama sa clubul de jazz “Le Chat qui Pêche” (“Motanul care pescuieşte”, deţinut de o prietenă a mamei), devine pasionat de muzica jazz, văzându-i pe artişti ca Chet Baker, John Coltrane, Archie Shepp, şi mai târziu influenţa aceasta se simte în muzica sa, non-vocală prin definiţie. “[…]Mi-aduc aminte şi acum că era ziua mea, împlineam zece ani şi Chet Baker m-a luat şi m-a pus în fata lui, pe pian, şi a început sa cânte. Simt şi acum, pe piept, suflul trompetei lui.” – Jean Michel Jarre.
|
  |
În jurul vârstei de 14-15 ani, descoperă lucrările artistului Pierre Soulage, care îl impresionează destul cât să se apuce de pictură, şi chiar sa şi realizeze un venit din aceasta pe durata studiilor, dar reala influenţă se va afla, tot mai târziu, în muzica sa, când texturile stratificate ale pictorului îl duc cu gândul la interpretarea muzicii ca fiind o imagine în care poţi picta cu sunete şi frecvente. În acelaşi timp, nu renunţă la educaţia muzicală, luând în continuare lecţii, şi de-a lungul anilor adolescenţei, înfiinţează şi cântă în trupe rock - Mystere IV şi apoi The Dustbins. Unul din colegii săi de trupă îl introduce în lumea muzicii experimentale, şi se alătură Grupului de cercetare muzicala (GRM – Groupe de Recherche Musicale), unde are primul contact propriu-zis cu muzica electronică, mai exact cu filosofia că “muzica este alcătuită din sunete şi nu din note muzicale” şi are ocazia să experimenteze cu un sintetizor Moog, sub îndrumarea lui Pierre Schaeffer, fondatorul “muzicii concrete” (muzica electroacustică, precursor al genurilor moderne electronice).
Debutul propriu-zis are loc în 1969, când apare single-ul “La Cage/Erosmachine”, iar apoi urmează oferte pentru muzică de balet (“AOR”, pe care îl interpretează live la Opera din Paris) , teatru (“Portretul lui Dorian Gray”), muzică de televiziune, sau compune versuri şi muzică pentru cântăreţi francezi în vogă ai momentului: Patrick Juvet şi Cristophe. În 1973 compune primul său “soundtrack” - muzica pentru filmul “Les Granges Brulees” . “[…]Mi s-a parut mereu, în mod subconştient-psihologic, că muzica de film este teritoriul tatei, aşa ca am refuzat, şi acum o regret, un număr destul de mare de oferte pentru muzică de film […]” – Jean Michel Jarre. Va mai compune muzica pentru filmul “Gallipoli” în 1979, şi contribuie la coloana sonoră de la “9 and a half weeks “, în 1986, iar în 2001 compune muzica pentru “Qui veut devenir une star” .
În 1972 scoate primul album solo, “Deserted Palace”, dar albumul care îl consacră este ““Oxygène”” în 1976. ““Oxygène”” a fost creat în probabil primul “home-studio” al momentului, anume în bucătăria garsonierei personale convertită ad-hoc în studio de înregistrări. “La vremea respectivă aveam doar trei sau patru sintetizoare şi asta se simte în sunetul albumului – foarte minimalist. Cred că asta contribuie la atemporalitatea lui […]”- Jean Michel Jarre. Iniţial, albumul este refuzat de către majoritatea caselor de discuri. “Toate casele de producţie mă întrebau ce fel de muzică este asta: nu are cântăreţ, nu are nume, sunt bucăţi de 10 minute, altele de aproape 20... Până şi mama m-a întrebat, de ce vrei să-ţi botezi muzica după un nume de gaz?!” – Jean Michel Jarre. Într-un final, o colegă de studii de la GRM îşi convinge soţul, Francis Dreyfus, proprietar al casei de discuri Disques Dreyfus (cu care va colabora de altfel până în 2000), să producă albumul şi astfel ajunge să fie promovat în discoteci şi cluburi. În Aprilie 1977, deja ajunsese la 70.000 de copii vândute. “Oxygène” rămâne în istorie ca cel mai bine vândut album francez - aproximativ 12 milioane de copii până în present. “Oxygène a fost un proiect pur personal, diferit de tot ceea ce făceam atunci. A fost minimalist, făcut numai cu una sau două persoane care să mă ajute la înregistrare. De asemenea, şi coperta discului, imaginea cu craniul din interiorul Terrei, nu era ceva foarte comercial, din contră, avea un mesaj ecologic foarte puternic. |
   |
În 1978 scoate “Equinoxe”, urmat de primul său concert de lumină şi sunet, pe 14 iulie 1979, în Piaţa Concorde din Paris, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. Deşi înregistrase un success total cu cele două albume scoase, Jarre nu se aşteaptă ca în ziua concertului să aibă o audienţă a cărui număr (1 milion de spectatori şi peste 100 de milioane de telespectatori) să îl propulseze direct în Cartea Recordurilor la momentul respectiv. “Asta chiar m-a şi speriat. Mi-a luat un an să imi revin după toată experienţa. Îmi aduc aminte că tocmai înainte de apusul soarelui, mă urcasem pe scenă cu câţiva dintre oamenii mei, şi am văzut un fel de pată neagră. Am crezut că e vreo iluzie de umbră rezultată din apusul soarelui. De fapt, era publicul, care se întindea până la Arcul de Triumf. Asta m-a făcut să intru complet în panică. Eram total nepregătit pentru aşa ceva şi mi-am dat seama, după, că acest gen de spectacol era atât de diferit, din atâtea motive, de ceea ce se făcuse până atunci, încât era într-adevar ceva care merita să fie explorat. ” – Jean Michel Jarre. Cu ocazia acestui concert, îl intâlneşte pe muzicianul Francis Rimbert, prin Michel Geiss (inginer de sunet, inventator de sintetizoare şi muzician), prefigurându-se astfel echipa sa de lucru de mai târziu.
1981 aduce albumul “Les Chants Magnetiques”, bine primit de către public. În aceeaşi perioadă, este solicitat pentru o serie de concerte în China, lucru nemaiîntâlnit la momentul respectiv. Albumele sale de succes, ““Oxygène”” şi “Equinoxe”, dăruite postului naţional Radio Beijing de către Ambasada Angliei, sunt apreciate de către chinezi, mai ales fiind primele piese străine, în ultimele câteva decenii, care să ajungă să fie difuzate pe postul national de radio. Concertele s-au desfăşurat în Beijing şi în Shanghai. În cazul primului capitalei, auditoriul s-a constituit mai ales din oficiali, iar manifestările publicului au fost reţinute, dacă nu chiar lipsind cu desăvârşire, lucru care îl determină pe Jarre (care intenţionase să ţină spectacole gratuite, dar autoritatile impusesera deja o taxa), să cumpere o parte din bilete şi să le vândă apoi pe stradă, copiilor şi adolescenţilor, sperând să aducă astfel în sală un altfel de public. În Shanghai, atmosfera a fost infinit cu mult mai animată: “Erau extrem de entuziaşti şi începuseră să arunce oameni în aer. Aruncau aşa, cu oameni, cam cum ai arunca baloane în aer!” – Jean Michel Jarre. Succesul concertelor determină apariţia unui album live “Concertele din China”, în 1982. |
   |
“Musique pour supermarche”, lansat în 1983, a fost un album unic, atât din punct de vedere al compoziţiei muzicale cât şi din punct de vedere al conceptului revoluţionar: albumul-operă de artă – creat într-un singur exemplar (matriţa initială a fost arsă, deşi trei piese de pe acest album au aparut ulterior pe albumele “Zoolook” şi “Rendezvous”), scos la licitatie ca un obiect rar şi vândut pentru 70.000 de franci. Muzica fusese compusă, iniţial, pentru o expoziţie cu tema “Supermarket”, organizată de nişte tineri prieteni ai lui Jarre, lucrările de artă urmând a fi scoase la licitaţie. “Ideea mi-a venit ca protest, un act de protest faţă de industria muzicală, care începuse să vândă muzica precum iaurturile sau tuburile de pasta de dinţi, în supermarket-uri. Şi atunci, am ars matriţele. A fost într-adevăr un singur exemplar.” – Jean-Michel Jarre. Cumpărătorul albumului devenit unul dintre cele mai căutate obiect de colectie, a rămas iniţial anonim, dar s-a aflat mai apoi a fi un anume M. Gerard, care, în urma unui accident rutier, s-a trezit din comă pe acordurile piesei lui Jarre “Souvenir of China” şi astfel a dorit să aducă un omagiu celui a cărui muzică a marcat revenirea lui la viaţă. Actualul proprietar al discului este necunoscut, întrucât, din 2007 până în prezent, albumul a mai fost scos la licitaţie de 2 ori. Totuşi, discul a fost difuzat în direct în întregime la Radio Luxembourg, iar Jarre i-a încurajat pe ascultători să îşi înregistreze propria versiune. “Piratez moi!(Pirataţi-mă!)” – Jean Michel Jarre.
Considerat a fi unul dintre cele mai inovatoare albume ale sale, din punct de vedere al compoziţiei, “Zoolook” (1984), este unic prin felul în care Jarre a consacrat “sampling”-ul în procesul compoziţional al muzicii electronice. “Am petrecut mult timp la albumul acesta, şi aproape că am luat-o razna lucrând la el. A fost primul album în care am lucrat cu “sampling”. Am folosit voci de pe întreg mapamondul ca simple sunete. Am transformat foneme în instrumente muzicale. Şi nu era vorba despre acompaniament vocal. Ideea era să folosesc vocea umană ca pe un material sonor. “ – Jean-Michel Jarre. Pe lângă “sample”-urile adunate din lumea întreagă (“Am mers în Africa, Europa de est, Asia...” – Jean-Michel Jarre), Jarre a lucrat pentru prima oară (dar nu şi ultima, urmând să mai colaboreze in viitor) cu un vocalist profesional – Laurie Anderson, a cărei voce apare pe piesa “Diva”.
În 1985, Jarre este invitat sa facă un concert în Houston, Texas (S.U.A), pe care iniţial îl refuză, prins fiind în proiectele proprii, dar de îndată ce întreprinde o vizită la faţa locului şi vede silueta remarcabilă a oraşului în plină dezvoltare, acceptă imediat, mai ales cand află că evenimentul urma să sărbătorească aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Centrului Spaţial “Lyndon B. Johnson” iar NASA dorea să se implice în organizare. Astfel s-a născut albumul “Rendez-vous”, care (ca şi “Zoolook” cu două piese), are în componenţă o piesă de pe “Musique pour supermarche”. Lucrează timp de câteva luni la album, care este unul dintre cele mai baroce din creaţia sa. Tot la momentul respectiv, misiunea “Challenger” era în pregătire pentru decolare pe 28 ianuarie 1986, astfel că Jarre include în concertul său un recital de saxofon – ultima piesă a albumului, “Rendez-vous VI” – pe care urma să o interpreteze în direct, de pe orbită, astronautul Ron McNair, fost interpret de jazz. Din păcate, naveta “Challenger” explodează la decolare. “Mă împrietenisem cu toţi astronauţii, devenisem chiar apropiaţi. Mi-aduc aminte că Ron m-a sunat, la Paris, chiar înainte de decolare şi mi-a spus că ne vedem peste o săptămână şi să-l urmăresc la televizor la televizor. Şi apoi, a fost... dezastrul... O să ţin mereu în suflet o frântură din zâmbetul şi chipul lui Ron [...]. M-a răscolit enorm evenimentul, îi consideram pe oamenii aceştia prieteni, am vrut să anulez totul, dar cei de la NASA au insistat să mergem mai departe, iar Rendez-vous VI a devenit Ron’s Piece (Cantecul lui Ron) şi în locul lui a cântat Kirk Whalum, saxofonist de jazz.”– Jean-Michel Jarre. Astfel concertul a devenit o comemorare şi un simbol a perseverenţei. “A devenit un concert incredibil, foarte încărcat emoţional, şi în acelaşi timp, cu o poftă de viaţă şi o inocenţă cum numai un public american poate să le aibă. Pentru mine, este o amintire extraordinară de complicitate cu publicul, care privea de peste tot, urcaţi pe clădiri.” – Jean-Michel Jarre. În timpul acestui concert, care a stabilit un nou record de audienţă (1,5 milioane de spectatori), Jarre şi-a inaugurat ceea ce urma să devină piesa de rezistenţă în concertele sale şi deliciul fanilor de-a lungul anilor – harpa laser, folosită la momentul respectiv în “Third Rendez-vous” (“Al treilea rendez-vous”). |
 .jpg) .jpg) |
Câteva luni mai târziu, în Octombrie 1986, este invitat şi la Lyon, oraşul său natal, pentru un concert cu ocazia vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, moment foarte emoţionant pentru Jarre. “L-am întâlnit pe Papă atunci, şi îmi amintesc că la momentul respectiv primul lucru pe care l-am observat când l-am întâlnit a fost dimensiunile considerabile ale pantofilor şi am gândit: “Doamne, omul ăsta are capul în ceruri, dar picioarele ancorate ferm pe pământ...” “A fost pentru mine un moment foarte emoţionant; copil fiind, veneam verile la Lyon, şi mergeam la cumpărături cu bunica mea, iar acum, în timpul concertului, totul pur şi simplu a expandat în mintea mea... am fost foarte mişcat.” – Jean-Michel Jarre.
În 1988, Jarre lansează cel de-al nouălea album, “Revolutions”, un album foarte eclectic, cu influenţe puternice arabe, muzica orientală fiind pentru el, dintotdeauna, o sursă de fascinaţie. În acelaşi an, începe pregătirile pentru un concert în Anglia, “Destination Docklands”, care urma să se desfăşoare pe 24 septembrie la Docurile Royal Victoria, în estul metropolei londoneze. Spectacolul de două ore se anunţa a fi grandios – de la artiştii invitaţi (printre care şi chitaristul britanic Hank Marvin, cu care colaborase la creearea piesei “London Kid”) până la scenografia spectacolului în sine: urmau să fie folosite reflectoare anti-aeriene din al Doilea Război Mondial, una din clădirile din docuri urma să servească de ecran de proiecţii şi mai urmau să fie instalate ecrane construite ad-hoc. Jarre şi echipa aveau să cânte de pe scena plutitoare instalată pe patru barge masive. Acesta a fost probabil cel mai dificil de organizat concert din întreaga sa activitate. “Printre concertele incredibile, la modul că unele lucruri au putut sau nu să fie făcute, concertul Docklands, din ’88, îmi vine cel mai bine în minte. Eram 500 de oameni care urma să mergem în docurile londoneze ca să pregătim acest concert pentru mijlocul lui septembrie, dar spectacolul a avut loc o lună mai târziu. Şi în aceste luni de zile, s-au întâmplat lucruri absolut incredibile. Mai întâi, deoarece organizatorul nu solicitase aviz pentru desfăşurarea evenimentului, totul a fost oprit. Mass-media britanică se amestecă în toată povestea, vrând să mă ajute să găsesc altă locaţie în Anglia unde să fac concertul, pentru a înlocui Docklands. Marina Regală mi-a propus un vapor. Toţi oamenii îmi scriau sau telefonau ca să-mi propună curtea din spatele casei. Toate oraşele propuneau de asemenea diferite locuri, şi totuşi era în zadar, căci totul fusese considerat şi gândit în funcţie strict de acea locaţie iniţială.“ – Jean Michel Jarre. În cele din urmă, au primit aprobarea pentru două concerte, unul 8 şi altul pe 9 octombrie. Din păcate însă, întârzierea l-a costat şi timp meteorologic, şi astfel, renumitul temperament al climei britanice şi-a arătat colţii. Ultimele pregătiri şi repetiţiile s-au desfăşurat sub un vânt puternic cu rafale de ploaie şi o Tamisă agitată. “Marina naţională se amestecă şi declară scena o ambarcaţiune, obligând pe toată lumea să poarte veste de salvare. Prinţesa Diana se hotărâse să vină la concert, aşa că a trebuit să construim şi o “lojă regală”, cu lustre, catifele (pornind de la această seară de concert, cei doi devin bun prieteni, iar Prinţesa Diana devine un mare fan al muzicii lui) şi tot ce presupune rangul. Şi astfel, tot concertul s-a desfăşurat de o manieră delirantă, sub ploaie. Rezultatul a fost de-a dreptul wagnerian, în mijlocul muzicii. Bateristul a sfârşit prin a evolua în apă până la glezne. La fiecare bătaie de talgere, apa împroşca pe toată lumea... Au fost nişte împrejurări cu adevărat şi în întregime nebuneşti.” – Jean Michel Jarre.
Trecerea în noua decadă aduce cu sine un nou concert, tot de ziua naţională franceză, de data aceasta având ca locaţie La Defense, în Paris. În acelaşi an (1990), Jarre scoate un nou album “En Attendant Cousteau” (“Aşteptându-l pe Cousteau”), ca omagiu adus oceanografului francez. Concertul de la La Défense a fost probabil unul dintre cel mai bine reprezentative spectacole ale sale, intrând pentru a treia oară în Cartea Recordurilor pentru numărul de spectatori (2 milioane de oameni), fiind a doua oară când îşi depăşeşte propriul record. “La concertul de la La Défense, mi s-a spus: Nu m-am mai plimbat, n-am mai trecut, măcar, pe lângă locul acela, după concert, fără a-l vedea în cu totul altă lumină. Este cel mai frumos compliment care mi s-a putut face vreodată.” – Jean-Michel Jarre.
În 1991 începe pregătirile pentru un concert în Mexic, la piramidele din Teotihuacan, care urma să aibă loc în timpul eclipsei solare de pe 11 iulie 1991. Punerea în scenă a concertului a fost extrem de anevoioasă, însă ceea ce a anulat definitiv evenimentul a fost scufundarea unuia dintre vapoarele de marfă care transportau scena special proiectată pentru spectacol. „Am fost atât de dezamăgit încât, vreo doi ani la rând nu am suportat mâncarea mexicană...” – Jean Michel Jarre.
În 1993, „Chronologie” a fost primul său album influenţat de ritmurile tehno-dance ale momentului. Inclus printre sampling-urile de ceasuri asortate temei alese, a fost şi o alarmă sonoră pe care o compune pentru compania elveţiană de ceasuri Swatch, cu a cărei sponsorizare, Jarre se lansează în primul său turneu mondial, „Europe in concert”, cu peste 16 concerte în aer liber (Mont Saint-Michel, Barcelona, Sevilia, Londra, Mancester, şi Versailles) după modelul deja consacrat, dar la o scară infinit mai mică. Tot în acest an, i se oferă şi acceptă funcţia de Ambasador al Bunăvoinţei, pentru UNESCO, funcţie pe care o deţine de 16 ani deja. |
.jpg) .jpg) .jpg) |
În 1994, inaugurează noul stadion din Hong Kong cu un concert, iar în 1995 organizează un nou concert de ziua naţională a Franţei , supranumit „Concert pour la Tolerance”, deţinând funcţia de Ambasador UNESCO pentru Tineret şi Toleranţă, şi în acelaşi timp celebrându-se 50 de ani de la înfiinţarea ONU. În acelaşi an, va fi decorat cu distincţia „Chevalier de la Légion d’honneur”, acordată de guvernul francez.
1997 marchează o revenire la albumul care l-a consacrat, „Oxygéne”, cu noul său album, „Oxygene 7-13” – o continuare a operei sale de început. „Ideea nu a fost de a crea un soi de Rocky 2, ci de a face o continuare fluidă la ceea ce am făcut cu „Oxygéne” acum câţiva ani. Mereu am avut în minte să fac asta, fie că o făceam acum, acu câţiva ani, sau peste câţiva ani. În plus, constat o întoarcere la vechile sintetizoare analoge; cu toată afluenţa de noi instrumente, totuşi toată lumea îşi doreşte să cânte pe un Stradivarius sau un Stratocaster. La fel se întâmplă şi în cazul sintetizoarelor analog pe care le-am folosit eu în anii ’70 pentru „Oxygéne” – Jean Michel Jarre. Albumul a fost dedicat vechiului său mentor Pierre Schaefer, de la GRM, care murise în 1995.
În acelaşi an, pe 6 septembrie, organizează un spectacol în vechiul său stil grandios, în Moscova, la sărbătorirea a 850 de ani împliniţi ai capitalei ruse. Foloseşte clădirea Universităţii de Stat din Moscova ca ecran de proiecţie pentru spectacolul său şi îşi doboară din nou propriul record de audienţă (3.5 milioane de spectatori). Ziua concertului coincide cu funeraliile Prinţesei Diana, iar Jarre vorbeşte, în timpul concertului, despre prietenia lor, ţine, împreună cu întreaga audienţă, un moment de reculegere, şi îi dedică piesa ei preferată, „Souvenir of China”. Momentul culminant al concertului este conversaţia în direct cu astronauţii de pe staţia orbitală MIR, un ecou poate al aceluiaşi moment, cu astronauţii navetei „Challenger” care însă, din păcate, nu a mai avut loc în 1986, la concertul din Houston.
Jarre va continua să meargă în turneu prin Europa cu noul său album, adoptând de data aceasta o
manieră total nouă pentru el – concertele în săli de spectacol, inclusiv în ţări în care nu mai concertase înainte, mai ales în blocul estic al Europei, cu o abordare vizuale mai minimalistă, concentrându-se mai mult pe partea muzicală.
Anii ’98-2000 sunt o perioadă a schimbărilor majore în viaţa sa, iar acest lucru se reflectă puternic şi în direcţia sa muzicală. Apar dispute cu casa de producţii Disques Dreyfus, cu care lucrase din 1975, iar în viaţa personală, după un mariaj de 16 ani, se desparte de soţia sa, Charlotte Rampling.
În 1998 produce, în colaborare cu trupa Apollo 440, „Rendez-vous 98”, care a devenit tema muzicală principală a Cupei Mondiale de Fotbal, iar pe 14 iulie, ca celebrare a zilei naţionale dar şi a Cupei mondiale proaspăt cucerite de echipa Franţei, Jarre organizează un spectacol la turnul Eiffel, avându-i ca invitaţi, printre alţii, pe Apollo 440 şi pe japonezul Tetsuya „TK” Komuro. |
.jpg) .jpg) |
În 1999, pe 31 decembrie, ţine un concert grandios la Gizeh, având piramidele ca fundal – „The Twelve Dreams of the Sun” – „Cele 12 vise ale soarelui”. Structurat ca o călătorie reintepretată prin mitologia Egiptului antic (pe lângă celebrarea noului mileniu, se sărbătoreau şi 5000 de ani de civilizaţie în Egipt), concertul în sine a durat 12 ore, un maraton vizual şi muzical prin noaptea de Revelion, din care Jarre ocupă cele două ore dinaintea miezului nopţii – cele mai cunoscute piese ale sale, plus cântece noi de pe albumul care urma să iasă în 2000, culminând cu o numărătoare inversă şi se întoarce apoi pentru un mini concert la răsăritul soarelui. Întregul concert a primit contribuţia a peste 1000 de artişti locali, amestecându-se muzica occidentală cu cea orientală şi cu accente de jazz.
Albumul său, „Metamorphoses”, cu câteva piese prezentate în avanpremieră în concertul „The Twelve Dreams of the Sun”, radiază clar nevoia de schimbare şi autodefinire, atât ca persoană cât şi ca artist. „Titlul albumului mi-a venit cu uşurinţă în minte pentru că mi s-a părut foarte potrivit cu ceea ce simt eu acum, atât la nivel personal şi muzical, şi de asemenea, şi în legătură cu noul mileniu, schimbarea noului mileniu. Şi am spus „metamorfoze”, la plural, nu doar o singură „metamorfoză”, şi chiar dacă la început mi s-a părut puţin greu ca titlu, sau presupunând ceva mai greu, am uitat lucrul ăsta şi am preferat partea organică a cuvântului, înţelesul său organic, transformările acelea naturale, nu ştiu... un fluture, un şarpe care-şi lasă pielea – toate aceste transformări naturale, aceste metamorfoze – cred că de aici a pornit conceptul albumului.” – Jean-Michel Jarre. Stilul său muzical este aproape radical diferit de ceea ce produsese înainte. A fost de asemenea primul său album cu parte vocală propriu-zisă şi solişti-invitaţi bine conturaţi în linia melodică. De asemenea, continuă pe ideea de sampling, însă ajungând până la a căuta sunete în zgomotele de zi cu zi – foloseşte efecte obţinute din zgomotul maşinii sale de făcut cafea, sau o stropitoare automatică. „Ceea ce am învăţat la GRM a fost că orice sunet poate deveni muzică – totul depinde de muzician: sunetul ploii, vântul, automobilele pe stradă, orice.” – Jean-Michel Jarre. Printre artiştii invitaţi pe album se numără Laurie Anderson din nou, Natacha Atlas (în „C’est la vie” – piesă cu extinse influenţe arabe) şi Sharon Corr, din trupa The Corrs, la vioară (în „Rendezvous a Paris”, cu accente celtice).
Pe 1 ianuarie 2001, participă la un eveniment în Okinawa – „2001 - Rendezvous in Space”, în onoarea „adevăratului început al mileniului” – în care Jarre, în colaborare cu Testuza „TK” Komuro şi cu scriitorul SF Arthur C. Clarke (scriitorul său preferat de science-fiction şi bun prieten), dă un recital live cu materiale noi exclusive, şi scurte intervenţii pre-înregistrate ale lui Clarke, iar pentru un scurt timp, ansamblul astfel format îşi ia numele de scenă „The ViZitors”. În acelaşi an, în iunie, Jarre susţine un concert de caritate pentru Fundaţia Elpida, în amfiteatrul antic Herodus Atticus Odeon, de pe Acropole. Pentru acest eveniment, compune „Akropolis” – o temă muzicală pentru orchestră simfonică, dedicată sitului istoric în care are loc spectacolul.
În acelaşi an, compune „Interior music” pentru o campanie publicitară a companiei daneze de produse electronice Bang and Olufsen, dar albumul nu a fost publicat comercial.
În 2002, pe 6 septembrie la Aalborg, Danemarca, Jarre susţine un concert într-un camp de turbine eoliene – un concert marcat de dificultati din cauza ploii abundente. Concertul a fost văzut ca un succes, în ciuda problemelor, şi a marcat, de asemenea, un moment al schimbării în concertele sale, care, din anii ’80 încoace, beneficiau de un personal numeros pe scenă în timpul spectacolului. Jarre este asistat, de această dată, doar de Francis Rimbert, având ca invitaţi pe Safri Duo, şi ca acompaniament Orchestra Simfonică din Aalborg şi un cor local.
Tot în 2002 lansează un album experimental „Sessions 2000”, cu o puternică nuanţă de jazz, şi un sound total diferit de lucrările sale precedente. Deşi nu a înregistrat un succes răsunător, albumul a fost apreciat pozitiv de către critici. |
  |
Jarre se întoarce la stilul său, însă într-o manieră „chill”, cu albumul „Geometry of Love”, din 2003, compus ca soundtrack pentru clubul parizian „V.I.P. Room”.
În septembrie 2004, Jarre lansează un nou album, „Aero”, certificat ca fiind primul album de muzică proiectat şi compus pentru şi în sistemul de sunet 5.1 surround. Albumul este mai mult un „best of”, cu piese reînregistrate şi două piese noi, „Aerology” şi „Aero”, ultimul fiind o versiune a piesei „Je me souviens”, de pe albumul „Metamorphoses”, din 2002.
Tot în 2004, este invitat, pentru a treia oară, în China, pentru a susţine un concert . „Guvernul francez îmi ceruse să fac un concert pentru deschiderea anului Franţei în China, un concert în Oraşul Interzis şi în Piaţa Tian An Men. Înainte de a accepta, nu m-am dus să cer părerea maoştilor sau foştilor maoşti din generaţia mea, ci mai degrabă părerea oamenilor care erau în această problemă: artiştii şi intelectualii din Beijing. Toţi mi-au spus acelaşi lucru – anume să fac neapărat acest concert. Aveam un avantaj – eram cunoscut, şi un străin. Autorităţile m-ar fi lăsat să fac mai multe lucruri decât dacă ar fi fost vorba de un artist chinez. Astfel că am acceptat, cu condiţia ca un anume număr de artişti, consideraţi dizidenţi, să participe la concert – muzicieni, ca şi pictori.” – Jean-Michel Jarre. Iniţial, capul de afiş al invitaţilor autohtoni îl deţinea Cui Jian, cântăreţ chinez care a participat la revolta studenţească din 1989 din Piaţa Tiananmen, supranumit „Bob Dylan al Chinei”, căruia i se interzisese adresarea oricărui cuvânt publicului în timpul recitalului, iar în ultimul moment, autorităţile îi interzic definitiv participarea. Concertul se desfăşoară pe 10 octombrie în două părţi, mai întâi în Oraşul interzis, un fapt excepţional, şi apoi continuă în Piaţa Tiananmen, cu un recital mai scurt, incluzând o versiune adaptată de către Jarre a cântecului „La vie en rose” al lui Edith Piaf, interpretată de către o altă artistă chineză de renume, Chen Lin. Va lansa un DVD al acestui concert , acesta fiind recunoscut ca fiind primul concert înregistrat cu tehnologie THX şi HD.
În august 2005, Jarre este invitat în Polonia, la Gdansk, unde Lech Walesa îl roagă să ţină un concert pentru cea de-a 25-a aniversare a „Solidarnosc” – mişcarea anti-comunistă din Polonia, care a dus la dezinstalarea regimului în 1990. Concertul, desfăşurat în şantierul naval de la Gdansk, a avut mare succes, iar Jarre, în timpul spectacolului, a evocat memoria Papei Ioan Paul al II-ea (primul Papă de origine poloneză, care a jucat un rol crucial în combaterea regimului comunist din ţara natală dar şi din restul Europei). |
  .jpg) |
2006 îl duce în Sahara, unde, ca Ambasador UNESCO, pune la cale un concert gratuit cu tematica „Water for life” („Apă pentru viaţă”), la Merzouga, în Maroc, pentru a celebra Anul internaţional al Deşertificării, având ca invitaţi peste 60 de artişti marocani.
În martie 2007, Jarre scoate un nou album – „Teo & Téa” cu o tentă dance contemporană foarte pronunţată. Jarre abandonează pleiada sa de instrumente şi lucrează cu prototipuri ultra-compacte. De asemenea, videoclipul single-ului, aduce în lumină cele două personaje „protagoniste” ale albumului, Teo şi Téa, creionaţi ca gemeni, faţeta masculină şi cea feminină ale, poate, aceluiaşi personaj. „ Teo şi Téa - este aproape acelaşi prenume, de fapt, e doar genul care se schimbă. Aş putea spune că în acest album am încercat să reflect evoluţia unei relaţii romantice, în toate etapele sale, şi că ne căutăm, cât se poate de la propriu, jumătatea. Nu am plecat cu ideea de a face ceva mai ritmic, ceva mai aşa sau mai altfel, pur şi simplu, când am început să lucrez, am făcut vreo 50 de „machete” şi totul a plecat de acolo, foarte senzorial. Sunt şi melodii foarte ritmate, şi unele hip-hop, şi dance – am plecat mai mult de la ritm decât de la linia melodică în sine, am mers invers faţă de cum compuneam eu de obicei.” – Jean Michel Jarre.
După lansarea albumului „Teo & Téa”, atât de radical diferit de orice din cariera sa anterioară, Jarre face o incursiune în trecut cu reeditarea albumului său de început, „Oxygène”, ca celebrare a aniversării sale de 30 de ani. Cu o echipă compusă din Francis Rimbert, Claude Samard şi Dominique Perrier, reînregistrează albumul folosind sintetizoarele originale cu care crease albumul în 1976. Lansează acest album atât ca CD înregistrat în 5.1, cât şi ca DVD – „Live In Your Living Room”, însoţit şi de reprezentări vizuale în 3D, vizionabile cu ochelari speciali 3D. „Oxygène este de fapt un proiect pe care l-am avut în minte de ceva vreme, chiar de atunci când m-am apucat. Am înregistrat albumul la mine acasa, cu toate instrumentele astea analoge, instrumente mitologice ale genului electronica, instrumente clasice deja, Stradivarius sau Fender ale genului electro – sunt rarităţi, Rolls Royce-uri sau Ferrari ale muzicii electronice. [...] Eu când am înregistrat albumul prima oară, în 1976, am făcut totul singur, prin reînregistrări succesive, adăugând fiecare ingredient. Dar acum, cu totul live, am nevoie de 8 mâini pe scenă, ceea ce explică şi numărul mult mai mare de instrumente decât cele cu care am lucrat eu în mod original. [...] De când am înregistrat prima oară „Oxygène”, mi-am spus că într-o bună zi, o să repet experienţa, şi am s-o fac cum trebuie. [...] Ideea din spatele conceptului “Live In Your Living Room” este de a face, de fapt, un concert live dar fără un public propriu-zis – publicul sunteţi dumneavoastră, în casele dumneavoastră, bucurându-vă de sunet şi de reprezentările vizuale. Sunetul, ca şi imaginea, care e 3D, pur şi simplu “sar” din boxe şi de pe ecran. [...] Ceea ce mă încântă cel mai mult cu instrumentele acestea vechi, este riscul – în ziua de astăzi, cu toată tehnica, riscul greşelilor este mai mult sau mai puţin eliminat, iar de aici, se pot pierde multe, pentru că, la urma urmei, prin greşeli şi accidente (şi cu astfel de instrumente vechi, se ivesc destule) se pot naşte lucruri minunate – poţi crea astfel.” – Jean Michel Jarre. Cu ocazia lansării acestei ediţii aniversare speciale, Jarre va pune la cale un lanţ de spectacole la Théâtre Marigny, în Paris şi apoi, în 2008, va face turul Europei, cântând în săli de spectacol live „Oxygène” , în întregime, cu instrumentele originale, împreună cu aceeaşi trei asistenţi. Pe 11 noiembrie 2008, artistul ajunge şi la Bucureşti, la Sala Polivalentă, pentru prima oară concertând în România. În timpul interviurilor pentru presă promite că va reveni şi speră să poată aranja un concert în aer liber „a la Jarre” în Piaţa Constituţiei, având ca fundal Casa Poporului.
Vara anului 2008 aduce zvonurile pregătirii unui concert în Insulele Canare, la Tenerife, un proiect în colaborare cu chitaristul trupei Queen, Brian May, cu ocazia apropiatului An Internaţional al Astronomiei (2009), concert grandios care urma să se numească „Music for the Stars” şi care ar fi reunit mai mulţi artişti internaţionali. Din păcate, proiectul nu s-a materializat din lipsă de fonduri. |
.jpg) .jpg) .jpg) |
2009 debutează cu un nou turneu – „2009 In-Doors World Tour” – limitat la Europa. Jarre dezvoltă mai departe conceptul spectacolelor în sală şi organizează, pentru noile concerte, show-uri spectaculoase de laser şi cântă un repertoriu de „best of” cu o selecţie de piese mai puţin auzite la concertele sale anterioare. Tot anul acesta, este ales ca Ambasador UNESCO pentru Anul Internaţional al Astronomiei şi numit regizor artistic al „World Sky Race” (competiţie amicală internaţională cu aparate de zbor uşoare, cu scopul de a aduce în atenţia publicului problema mediului înconjurător).
Anul 2010 a adus un nou turneu, denumit simplu « 2010 » în onoarea lui Arthur C. Clarke (trecut in nefiinţă în 2008), scriitor S.F. şi autor al « Odiseei Spaţiale 2010 », bun prieten al lui Jarre. Continuând conceptul de « indoor best of» din 2009, dezvoltă un spectacol mai dinamic, cu o scenografie care aminteşte de spectacolele sale grandioase în aer liber. Printre piesele repertoriului se numără şi piese noi, experimentale, care urmează să fie incluse într-un nou album pe care artistul speră să-l poată lansa în 2011. |
 |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
|
Tour 2010
30-09 - Tours/France
03-10 - Glasgow/United Kingdom
04-10 - Dublin/Ireland
06-10 - Cardiff/United Kingdom
08-10 - Birmingham/United Kingdom
09-10 - Manchester/United Kingdom
10-10 - London/United Kingdom
13-10 - Clermont-Ferrand/France
14-10 - Limoges/France
15-10 - Rouen/France
16-10 - Lille/France
04-11 - Lyon/France
05-11 - Geneva/Swiss
06-11 - Amneville/France
07-11 - Dijon/France
13-11 - Plock/Poland
14-11 - Wroclaw/Poland
15-11 - Rzeszow/Poland
16-11 - Kosice/Slovak Republic
24-11 - Brest/France
25-11 - Caen/France
26-11 - Amiens/France
|
